In ciuda titlului sau, prezenta lucrare reprezinta prima tratare in extenso din literatura romana a problematicii gazduirii egalitare a minorilor. Intr-adevar, tema a mai fost evocata si anterior, dar doar en passant, cu probabila intaietate tot de catre noi, atunci in monografia „Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort”, publicata in anul 2012. Desi o tema care a iscat discutii vivante si pasiuni aprinse in state cu dezvoltare si cultura juridica superioara, pe plan national gazduirea egalitara pare sa fie mai cunoscuta si disputata de catre societatea civila, decat de doctrina de specialitate ori in practica instantelor judecatoresti. Totusi, oriunde am privi, sa o recunoastem franc, nivelul cunostintelor este unul elementar. Chiar aprofundata fiind (si ne-ar placea enorm sa ne inselam) gazduirea egalitara nu-si va gasi o larga aplicare. Nu neaparat pentru ca ar reprezenta un concept foarte sofisticat, cat mai degraba prin prisma faptului ca pentru a „rodi” are nevoie de un anumit gen de societate – ca grad de civilizatie, mentalitate, traditie, seturi de valori s.a.m.d. Societatea romaneasca nu ne apare defel un teren fertil gazduirii egalitare. Fara speranta, in al nostru declin ca societate nu vom avea parte nici macar de frumusetea ruinelor. O decadenta grandioasa ramane apanajul exclusiv al marilor civilizatii. Iar atunci prezenta lucrare este chiar totalmente in van, fatalmente zadarnica? Pesemne ca da, desi ne place sa credem ca este o ofranda adusa acelui sfant al cauzelor pierdute si fara speranta.
Cărți,multe cărți.
