Intrarea Fecioarei Maria în Templu, cea mai mistică din ciclul sărbătorilor Bisericii, a făcut în mai multe rânduri tema unora din cele mai profunde meditații teologice și duhovnicești din tradiția ortodoxă. Scrise în cheie poetică și omiletică, aceste superbe texte, restituite în traducere românească în paginile acestui volum, sunt totodată dovada palpabilă a vitalității tradiției mistagogice în Ortodoxie. Un prim grupaj îl constituie mistagogia doxologică cuprinsă în remarcabila imnografie bizantină din Minei, dar și cea inedită, publicată recent, un veritabil corpus imnografic creat în Constantinopolul secolului IX pentru celebrarea eclezial-liturgică a praznicului din 21 noiembrie. Patru secole mai târziu, în Imperiul Bizantin prins între umanism și islam, monahul athonit Grigorie Palama făcea radiografia ei mistică citind în profunzimi o mariologie isihastă și un isihasm mariologic sintetizate într-un admirabil discurs-tratat mistagogic rămas însă necunoscut. După alte patru veacuri, într-un Imperiu Otoman în defensivă și o Europă iluministă în vâltorile Revoluției Franceze, un monah athonit de geniu, Nicodim Aghioritul, revenea la praznicul Intrării Fecioarei Maria în Templu compunând un diptic mistagogic propriu, alcătuit dintr-un discurs și opt canoane imnografice. În plină epocă modernă, cuviosul Nicodim era perfect capabil să realizeze o sinteză personală a celor două mistagogii bizantine anterioare. Performanță reeditată în România în plină sovietizare a anilor ’50 ai secolului XX în mistagogia neoisihastă din „Imnul Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu” (1948, 1958) compus de ieroschimonahul isihast și mărturisitor Daniil Sandu Tudor. Includerea sa ca piesă finală a unui triptic mistagogic ideal de mariologie isihastă o impunea firesc descendența pe linie paisiană din mistagogia mariologică palamită, dar și împlinirea a 60 de ani de la coborârea sa în 17 noiembrie 1962 la Aiud în pământul țării și urcarea sa în cerul slavei mucenicilor.
Cărți,multe cărți.
