Randurile pe care le aveti in fata ar putea fi ultimul editorial al revistei Lumea Credintei… Din martie 2003 nu a fost luna in care sa nu astern pe hartie gandurile care m‑au framantat (si ne‑au framantat pe toti) cu privire la starea Bisericii, la situatia noastra de oameni ai credintei. Am realizat, impreuna, o comunitate. O comunitate a oamenilor isteti, cinstiti in credinta si hotarati in a o apara. O comunitate a celor care isi pun nadejdea in harul Domnului, in ajutorul sfintilor, in bunele intentii ale oamenilor. O comunitate vie, cu intrebari si raspunsuri, cu indoieli si sperante, cu visuri si destine implinite. Zeci de mii de suflete asteptau, lunar, farama de poveste reusita a trairii credintei in propria viata. Zeci de mii de suflete rezonau cu o anumita poveste, citeau un interviu important, se intareau cu puterea credintei aratata prin persoane reale, a caror viata o prezentam in paginile revistei. Si nu au fost putine acestea: aproape 17.000! Alaturi de ele se adauga alte mii si mii de pagini aparute in Lumea Monahilor, Lumea credintei pentru copii, Atlasul lumii crestine, Sfintii Ortodoxiei, Case regale, Leacuri & Retete Manastiresti. Ehei, cat am mai scris si noi…! Acum insa pandemia, insotita de fiicele ei mai mici (saracia si depresia), pare ca au reusit sa doboare acest proiect editorial. Suntem ingenunchiati, dar nu am sucombat. Daca, printr‑o minune, de la inceputul anului vom gasi solutii financiare de a continua, vom continua! Daca nu, revista va aparea sub forma de articole pe site‑ul nostru (www.lumeacredintei.com). In plus, cartile (care au alt regim de difuzare) vor fi editate intr‑un ritm mai alert, iar noutatile le veti putea citi inclusiv pe paginile de Facebook ale revistei, dar si a mea, personala. Nu este un ramas‑bun pentru ca sper eu ca nu va fi asa. Am avut momente grele in cei 18 ani de viata redactionala, dar de fiecare data Cineva ne‑a tras in sus, fara sa stim cum, fara voia sau priceperea noastra explicita. Stiu bine ca inceputurile le datoram numai Lui, tot ceea ce a fost bun in viata noastra profesionala (impletita pana la contopire cu cea de familie) asemenea, dar mai stiu ca orice inceput are si un sfarsit. Va fi venit el acum? Nu inca? Sincer, nu stiu. Cert este ca asa nu mai putem merge inainte. Intrebarea care se pune la final este aceasta: Le va fi mai bine credinciosilor Bisericii fara Lumea Credintei? Va ramane un gol? Si daca da, cine si cum il acopera? Hai, acum sa va vad! P. S. Singura bogatie care nu se ia de la mine sunt sacii cu corespondenta primiti in cursul timpului, pe care nu i‑am aruncat. De cate ori ne‑am mutat sediul, aceste dovezi de iubire ne urmau cuminti. Iar acum, cand cortina va cadea peste actul editorial final, amintirile imi vor fi mangaiate de aceasta corespondenta a iubirii, rasfoita cand si cand. Izvor de energie, sursa de sanatate mentala, de balsam duhovnicesc. Mai rar asemenea tezaur, ai cu ce‑ti obloji senectutile. Semn ca nu ai trait chiar in zadar… - Razvan Bucuroiu
Cărți,multe cărți.
