„Din teama de a nu-și risipi minunea neîncepută a ființei, Carina refuză să intre în felurile de viața neautentică ale celorlați: refuză distracțiile, întâlnirile, curtea băieților… Frumusețea fetei vine din faptul că știe să rămână, cu firesc și grație, în inima propriei așteptări. Nu cumva trebuie să întâlnești excepția în altul pentru a o actualiza pe a ta? Și atunci? Ce lucru extraordinar poate să se întâmple în viața unei fete care se rezumă la a merge prin oraș și a picta obsesiv podul de pe Arno? La capătul așteptării Carinei, trebuie să se întâmple ceva «ieșit din comun». Dar există oare ceva mai ieșit din comun decât îndrăgostirea? Când două ființe «cad în dragoste», ele evadează într-un «altundeva» care recurge doar întâmplător la semnele acestei lumi. Cum va arăta iubirea Carinei dacă ea nu e comensurabilă cu nimic din viața obișnuită? Am citit fermecat povestea «imposibilei iubiri» a Kayei de Vos, cu gândul la trecătoarele noastre întâlniri pământene cu absolutul. Nu e minunat să simți zvonul unei lumi căreia, deși n-ai vizitat-o niciodată, îi păstrezi amintirea?“ – Gabriel Liiceanu O studentă se îndrăgostește de un bărbat fără trecut, misterios și fascinant, apărut de niciunde în viața ei; o tânără de o frumusețe neobișnuită dispare fără veste după o noapte de dragoste, lăsând în urmă întrebări fără răspuns; o femeie la vârsta maturității își urmează soțul în spațiul straniu al unei alte dimensiuni — trei povești de dragoste, trei destine pendulând între real și fantastic și un oraș care le împletește surprinzător: Florența. În acest loc al tuturor promisiunilor, iluziilor și speranțelor, viața se scurge în ritmul inimii, vegheată de bătrânul Ponte Vecchio, martorul mut al atâtor istorii emoționante. O carte frumoasă ca o pictură florentină despre puterea iubirii de a spulbera tabuuri și prejudecăți, de a arunca în aer barierele spațiului și timpului și de a așterne punți între lumile văzute și cele nevăzute.
Cărți,multe cărți.
