Jurnalul lui Pufos Lipicios

Jurnalul lui Pufos Lipicios. Poveste de iarna Avem nevoie de poveste. De un univers in care toate dorintele noastre sa poata fi implinite la o simpla clipire de geana. Un univers in care realitatea sa poata capata cele mai frumoase forme si culori iar imposibilul sa devina un posibil atat de firesc incat sa nu cunoastem teama, sa uitam de griji si sa traim asa ca si cum suntem aspatiali si atemporali. Avem nevoie de frumos. De un frumos care sa ne modeleze sufletul intr-atat incat sa vedem frumosul si acolo unde nu e. Avem nevoie de capacitatea de a vedea nu atat lucrurile frumoase, cat frumosul din lucruri. Avem nevoie de speranta. Speranta ca toate vor fi asa cum ne dorim si increderea ca nu suntem naivi crezand asta. Avem nevoie sa invatam sa ne bucuram pentru lucrurile mici. Altfel vom trai o viata anosta in care vom fi vesnic nemultumiti. Avem nevoie sa invatam lectii de acolo de unde ne asteptam cel mai putin. Acelea sunt cele mai utile si mai importante. Prin aceasta poveste vreau sa facem o incursiune intr-o lume pe care adultii au uitat-o, copiii o pierd prea repede iar magia exista. Parte din poveste, precum si personajele sale sunt reale. Pentru existenta acestei povesti le multumesc tuturor celor care cred in ea si intretin aceasta lume. Fragment din cartea "Jurnalul lui Pufos Lipicios" de Ana Sorina Corneanu "Jerpelitu e un pisoi tare simpatic. E bland, curatel pentru un pisoi al strazilor si, desi e jerpelit tot si aproape ca-i vezi oasele, atat de golit de carne e, ramane un pisoi foarte frumos si prietenos fara pereche. Daca nu era el cu ideile exceptionale de supravietuire, probabil ca in cateva ore eram mort de frig sau sub rotile vreunei masini. Jerpelitu e un prieten nemaipomenit. Cel mai bun prieten al meu. De fapt singurul meu prieten. Jerpelitu mi-a facut loc langa el in cosul cu rufe si dupa ce ne-am afundat intr-un pulover de mohair am adormit bustean. Spre dimineata, cred ca mi se facuse foame pentru ca simteam in jur numai miros de grisine de porc si auzeam pungi fasaind. Nu puteam deschide inca ochii cand Jerpelitu incepe sa zbiere sarind ca ars din cos si izbindu-se de perete. Ma trezesc nauc si inainte sa inteleg ce se intampla vad agatata de usa uscatorului o pisica incruntata."