Intalnire tarzie

?Nicolae Velea este un ironist cu o remarcabila capacitate de inventie verbala, unul dintre cei mai fini pe care i-a produs proza romaneasca dupa 1960. Punctul lui de plecare este, prin placerea spectacolului verbal, Marin Preda din O adunare linistita, dar si Creanga prin siretenia limbajului si gustul pentru personajele dugoase, sucite, in genul lui Danila Prepeleac. Un spirit folclorizant si un Creanga al ArgesuluiN. Velea nu aspira totusi sa fie. Taranii lui sufera de un complex al rafinamentului si trec, ca aristocratii din proza lui Proust, prin stari abstracte de neliniste. Un taran isi priveste dimineata degetele de la picioare si simte o bucurie eliberatoare, un altul aude sunetele vechii lui proprietati si cade la ganduri rele. O invatatoare in preajma pensionarii se simte cotropita de o bucurie a faptelor marunte si, prevazatoare, isi chibzuieste si fragmenteaza sentimentele. Taranul care isi priveste cu mila bucuroasa degetele mai are o boala (boala mea): sta cu burta in sus si se uita la cer fara sa se gandeasca la nimic. El are, cu alte cuvinte, simtul contemplatiei si al gratuitatii, neobisnuit intr-o lume reputata pentru practicismul ei ingust.? - Eugen Simion