Am înțeles de mult că provocările literare ale Violetei Savu se leagă de experiențe limită, așadar puternice, pe care le instituie în destinul personajelor. Deși aflate la granița cu experimental, textele dramatice ale volumului au drept numitor comun aceeași preocupare pentru redefinirea, din perspective teatrului contemporan, a unui concept clasic: vina tragică. Aparițiile surprinzătoare par să compună , cumva metaforic, realitatea aceleiași unice conștiințe, care neîntrerupt mizează pe dimensiunea taumaturgică a actului cultural. Interesată fiind de soluții metaforice, dovedind capacitate de sinteză, cât și un evident atașament pentru formula jurnalului, așadar grație unei formule inedite, autoarea provoacă varii interferențe, soluția intertextului rămânând pe mai departe cât se poate de viabilă. Violeta Savu dă glas și sens unei sensibilități și unei tensiuni aflate dimpreună la granița cu neverosimilul. Deloc interesată de ornamente la modă, polifonia întregului mărturisește un crez, un mod de a fi prin artă. (Marius Manta)
Cărți,multe cărți.
