A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit. A fost odata, intr-o tara nu prea indepartata, dar cu mii si mii de ani in urma, un popor al gastelor. Si traiau zburatoarele acelea in buna pace si intelegere. Aceasta tara avea si un nume. Ea se numea - cum era si normal - "Tara Gastelor". Cat vedeai cu ochii se intindea o campie plina de verdeata. Un sir de munti statea ca un zid de aparare impotriva Vantului inghetat si-a Vantului Rece, care veneau dinspre Tarile de Gheata. Asa ca aici nu era niciodata frig. Era un fel de Primavara si Vara fara sfarsit. in mijlocul tarii trona un mare lac numit Balta Ton. Acesta era Iocul preferat al gastelor, dar mai ales al bobocilor care, intr-o galagie si-o veselie nemaipomenita inotau, se stropeau si se jucau fara nici o grija, sub privirea ingaduitoare a parintilor. - Maria, nu te indeparta de noi, ca iar umblam o zi intreaga sa te gasim!, o avertiza mama pe o bobocica ce se stropea cu alti bobocei, dand din aripioare, impingandu-se si scufundandu-se in apa minunata a baltii. be multe ori se indepartau prea mult de malul unde parintii stateau la taifas, in povesti si discutii. be ratacit nici nu putea fi vorba, deoarece toate gastele traiau in armonie si buna intelegere, ca intr-o mare familie. bar mama gasca dorea ca bobocul ei sa aiba un program fix de invatatura.
Cărți,multe cărți.
