Fratii de la Auschwitz

Este nevoie de un mare curaj pentru a scrie cum o face Adler - fara indulciri, fara infrumusetari, fara a lasa loc imaginatiei. - Yehudith Rotem, Haaretz Aceasta este o carte pe care nu avem voie sa nu o citim. - Leah Roditi, At Magazine Pe 27 ianuarie 1945, armata sovietica elibera cel mai mare lagar nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astazi in Polonia). De aceea, in fiecare an, pe 27 ianuarie, se comemoreaza victimele Holocaustului. Editura RAO va propune o carte scrisa la un inalt nivel literar, despre o istorie desfasurata chiar in acest lagar. Dov si Yitzhak traiau intr-un sat mic din Muntii Ungariei, izolat atat de lume, cat si de ororile razboiului. Dar, intr-o zi in 1944, totul se schimba. Nazistii iau cu asalt casele satenilor evrei si ii informeaza ca au o ora sa se pregateasca de plecare. O ora pana cand un tren avea sa ii duca la Auschwitz. Un roman extraordinar, plin de speranta, o poveste despre o familie despartita de Holocaust si drumul lor complicat pentru reintregirea familiei. Malka Adler s-a nascut intr-un sat mic de langa Marea Galileei, in nordul Israelului. A devenit autoare de carti la varsta de 50 de ani. Dupa ce a urmat un curs de scriere creativa, ea s-a indragostit de aceasta arta. Pana acum a scris sase carti, dintre care patru sunt despre Holocaust. Este casatorita, are trei fii, fiind si bunica. A obtinut licenta in consiliere educationala la Universitatea Bar Ilan si in prezent este terapeut, scriitor si consilier de familie si cupluri. Fragment din cartea "Fratii de la Auschwitz" de Malka Adler "Aerul a devenit din ce in ce mai mirositor. Cineva, langa mine, a facut caca stand in picioare. Alti doi din fata mea au facut la fel. Poate din cauza fricii. M-am intrebat in tacere daca ar fi pus crestini goi aici in loc de evrei, ba nu, daca ar fi pus nemti goi aici, sa zicem, barbati inalti si blonzi, asa cum am vazut in ziar, genul care aratau mereu proaspat rasi. Oare ar fi fost si ei la fel de urati ca noi dupa doua luni petrecute la Auschwitz? Nu aveam niciun raspuns. Da. Ar fi fost usor de ucis din cauza ranilor si a mirosului. Unii dintre ei au inceput sa strige ''Shema Israel, Shema Israel'' si sa planga. Plansetele i-au cuprins pe toti asa cum cuprinde focul lana de bumbac. Ne tanguiam cu totii cuiva despre altcineva. Au inceput sa se miste inainte si inapoi de parca ar fi avut barbi si s-ar fi aflat intr-o sinagoga, miscandu-si pantofii, hainele si palariile. Apoi, brusc, apa. Un suvoi de apa fierbinte ne-a lovit in crestet. Apa fara miros. Nu puteam scapa de arsura. Cu toate acestea, tipam: - Apa, apa! Insa, clipita, robinetul s-a inchis. Eram salvati. Plansetele barbatilor s-au transformat in rasete isterice. Lacrimile au continuat. Era pentru prima oara de cand plecasem de acasa cand ii vedeam pe barbatii evrei razand. Stiam ca ma astepta o bucata de paine in pantof. Am imbratisat pe cineva de langa mine. Am plans impreuna. Intre timp, ei au deschis usa. Am tacut brusc de teama ca nemtii sa nu se razgandeasca. Ne-au dat haine curate care nu miroseau. Dungile negre pareau mai intunecate. Ne-au pus intr-un bloc intunecat, cu trei paturi suprapuse. Nu vedeam nicio fereastra. Peretii erau maro. Lumina becurilor era slaba. Am reusit sa gasesc cel mai inalt loc de la pardoseala. Mi-am mancat painea intins pe spate; am fost fericit in acea zi in lagarul Jaworzno, caci eram mai sus decat la Auschwitz."