Firul de iarba

Piata Universitatii se umplea. Era plina si se tot umplea. Tineri, batrani, femei, copii. Cu surle si trambite si pocnete de tot felul. Daca te ridicai pe varfuri si priveai de jur imprejur, vedeai marea de capete, aflate intr-o miscare continua. O mare vie exact ca o mare primind, adunand, cernand, inspirand, expirand, mugind. De pe strazile laterale fluvii de oameni se revarsau continuu catre piata. Tot asa cum fluviile se varsa in mare, continuu, fara niciun moment de odihna. Fluviile umane revarsandu-se in marea cea vie. Vibra aerul de entuziasm. Se destupau sticle de sampanie si pana ca sticla sa ajunga din mana in mana ca sa guste fiecare cate o inghititura din bucuria triumfului, sticla se rotea deasupra capului pana cand se faceau serpentine de spuma dulce care se lasau, mai apoi cu blandete peste toti cei adunati acolo. Nu se supara nimeni, ba chiar gaseau ca e amuzant ca in loc de agheasma sa fie stropiti cu sampanie in noaptea care se lasa la Sarbatoarea Tapului. Vedeai personalitati, le vorbeai, primeai raspunsuri, le strangeai mana de parca i-ai fi cunoscut de cand lumea. Te intalneai cu toti cunoscutii. Sarbatoarea Tapului devenise o sarbatoare a sufletelor care aduna de prin tot orasul pe toti cei care vibrau la fel. Era asa, ca o explozie, ca si cum ceva extraordinar s-ar fi petrecut in viata ta si fara de veste te-ai fi intalnit cu inefabilul. Cand s-a redeschis balconul Universitatii si in lumina felinarelor, a stelelor si a lunii, a aparut alesul, Tapul cu barbisonul lui ascutit, cu zambetul lui luminos, numai gropite, studiat indelung, tapul urmat de distinsa lui suita, toti intelectuali unul si unul, pe care alminteri poate ca nu ai fi avut norocul sa-i Intalnesti vreodata, sa respiri acelasi aer cu ei, cand Tapul a ridicat bratele in aerul noptii, in semn de salut, un huiet suprem a izbucnit din toate piepturile cu atata amploare, incat a coborat si a inaltat intreaga Piata si a adunat de prin toate cotloanele posibile ecouri care au reverberat minute in sir, intr-un haos ritmat cum greu se poate descrie. Acel strigat exprima neputinta cuvintelor, Insemna o energie debordanta pe care fiecare o elibera pentru a se incarca de iubire, intr-o stare de atentie constienta, controlata, plina de rezonantele din plan afectiv. Era atata entuziasm, incat puteai sa construiesti o lume noua.