Femeia de portelan

Femeia de portelan, volum de povestiri de Ioan Suciu In volumul Femeia de portelan, dl. Ioan Suciu ne propune cinci povestiri aflate la granita dintre fictiune, alegorie, fabula si crampeie de viata reala. Personajele par la inceput oameni obisnuiti, dar ne dam seama destul de repede de faptul ca cele mai multe ies din sfera normalului, evoluand in medii bizare, dar totusi ciudat de familiare in anormalitatea lor, putand recunoaste cu usurinta unele tipologii umane, relatii sociale sau structuri politice. In povestirea Femeia de portelan - care da si titlul volumului gasim cativa intelectuali ratati, care penduleaza intre egoism si altruism, intre realitate si fictiune, intre moralitate si amoralitate, fara un scop clar in viata, aflandu-se mereu in bataia vantului, langa care mai apare si cate o bruta cu muschi si fara prea multa carte, actori sau fotografi. In Capete tari avem pregnanta impresie ca ceea ce citim este o repovestire alegorica a perioadei comuniste: oameni cu capete de magari, de boi, de caini si alte lighioane, oameni-sobolani, maimute etc. populeaza un spatiu inchis, din care evadarea este mereu oprita. Oamenii normali care la inceput sesizeaza faptul ca ceilalti au decazut si s-au transformat in neoameni, preluand caracteristicile psihologice si comportamentale ale animalelor in care s-au metamorfozat total sau partial, devin, in timp, ei insisi semi-animale, prinsi in angrenajul corvezilor la care sunt supusi. Unii reusesc sa iasa temporar din cercul in care se invart fortat, fiind apoi mereu in alerta, ascunzandu-se, cautand mancare si incercand fara succes, din cand in cand, sa scape definitiv. Ingerul de provincie este repovestirea eternei lupte dintre bine si rau, a obtuzitatii si egoismului oamenilor, care ii fac pe acestia sa caute binele, sa ceara ajutor la greu, dar sa nu recunoasca diferenta dintre un inger si un demon, sa il persecute pe primul si sa il urmeze orbeste pe al doilea, doar pentru a le parea rau ulterior. Incertitudinea zilei de maine, viata traita fara perspectiva si directie clar definite se regasesc in toate povestirile volumului de fata, facandu-ne si pe noi, cititorii, sa ne intrebam daca traim sau nu asemenea personajelor din carte, prinsi in succesiunea fara oprire a zilelor si noptilor, indreptandu-ne nauci spre indeplinirea unei misiuni pe care uneori o intuim partial, dar de care de cele mai multe ori nu suntem foarte constienti. - Gabriela Daraban, editor Fragment din cartea "Femeia de portelan" de Ioan Suciu "Menajera consulta o hartie data de femeie si apoi puse pe masa din centrul incaperii, - unde eram si eu - cate un pachet de zahar, cate o sticla de ulei, un borcan de masline si o punga de portocale. Femeile adunara alimentele si le pusera intr-o plasa din panza. - Numai atat? intreba una din vizitatoare. Menajera o privi cu insolenta. - Sa ziceti mersi! le spuse gazda. Terminasem de mancat; ma ghiftuisem. M-am ridicat de la masa si-am deschis frigiderul; am inceput sa scot de acolo tot ce era mai bun, mai bine zis chiar tot ce era: pachete de carne de porc si pui din congelator, peste congelat, calupuri de branza si cascaval, cateva sticle de vin etc. Le-am spus femeilor sa-si umple sacosele; ele nu au asteptat indemnul de doua ori si s-au incarcat cu bunatatile puse de mine pe masa, cu mare dexteritate; se vedea ca facusera de multe ori aceasta manevra. - Ce faci, dom'le, ai innebunit? imi zise menajera tragand de sacosele femeilor de la azil. Le-am facut semn vizitatoarelor sa n-o ia in seama si sa plece mai repede cu produsele; femeile erau asa de impovarate incat abia se puteau misca, dar pana la urma au iesit pe usa bucatariei. Menajera se plimba nervoasa prin incapere, cu mainile la piept, aruncandu-mi priviri furioase. Am parasit si eu incaperea, ducandu-ma spre locul meu de munca. Deodata, Camil lasa scrisul si se duse drept spre canapea, sa se culce, desi era devreme. Adormi visand fripturi si calupuri de branza. Dormi mult, se trezi tarziu. Il dureau toate oasele, ca si cum ar fi fost batut. Nu-i venea deloc sa se scoale de pe canapea. Nu stia cat e ceasul; se chinui sa arunce o privire printre mobilele din salon catre un ceas vechi de pe un scrin, dar nu vazu decat limba mare care era pe la cifra sase; deodata auzi voci si-si dadu seama ca in incapere intrasera o femeie si-un barbat, Camil identificandu-i repede ca fiind domnul Quintus si sotia lui, femeia aceea ca de portelan. Cei doi se oprira in fata calculatorului lui Camil si un timp se lasa linistea. Camil ii vazuse trecand pe rand pe undeva prin mijlocul incaperii, batranul imbracat elegant iar femeia tot in albastru, dar apoi din cauza mobilelor iesisera din zona lui vizuala. - Ce-ai cautat in casa aceea, dezbracata? se auzi vocea barbatului. - Ce casa? Despre ce vorbesti? intreba femeia. Se auzi imprimanta. Domnul Quintus scotea niste foi la imprimanta. - Uite! spuse el aratandu-i doamnei niste pasaje de text. Ea arunca o privire scurta, apoi rase. - Cine era barbatul ala? mai spuse cu asprime domnul Quintus. Femeia pleca; se auzira tocurile pe parchet si Camil o vazu la un moment dat strabatand centrul camerei. Inca o data Camil fu izbit de frumusetea acelei doamne si de tenul ei alb laptos, ca de portelan de Saxa. Se rasturna de pe canapea si cauta sa-si faca simtita prezenta; vru sa se duca spre domnul Quintus. Acesta insa, care il vazuse cu coada ochiului, o lua si el la pas, parca eschivandu-se de la o intalnire cu Camil."