Drept international public. Sinteze si aplicatii. Editia a II-a, revazuta si adaugita

Primele norme de drept internaţional apar incă din Antichitate, odată cu apariţia primelor state şi stabilirea unor relaţii intre aceste entităţi purtătoare de suveranitate. Dreptul internaţional a devenit ramură independentă a dreptului odată cu apariţia statelor naţionale in Europa in sec. al XVI-lea şi al XVII-lea. Prima expunere de ansamblu şi sistematizare a acestei ramuri de drept a fost realizată de juristul olandez Hugo Grotius in anul 1625 in lucrarea De jure belli ac pacis, lucrare prin care se pun bazele ştiinţei moderne a dreptului internaţional. Alături de Hugo Grotius, printre primii autori care au intrebuinţat expresia de drept al ginţilor (jus gentium) a fost Samuel Puffendorf, in lucrarea sa din 1672 intitulată De jure naturae et gentium. Neajunsurile denumirii de jus gentium au fost sesizate in secolul al XV-lea de juristul spaniol Francesco de Vittoria (1492-1546) şi in secolul al XVI-lea de juristul englez Richard