Dragoni pe cerul Londrei

Arabella McIntyre-Brown este o scriitoare si jurnalista britanica stabilita in Transilvania. S-a nascut si a crescut in West Sussex, Anglia. In 2010 s-a mutat de la Liverpool in satul Magura, langa Bran. Din 2010, ea numeste „acasa” cabana de lemn din satul Magura, aflat pe un povarnis al Carpatilor. Suntem in secolul al XI-lea. Dupa ce calatoreste prin toata lumea, frumosul dragon chinezesc Xiaotong ajunge sa se stabileasca in Turnul Londrei, ridicat de curand de catre William Cuceritorul. Numai ca dragonii britanici nici nu vor sa auda de un strain pe teritoriul lor si, de-a lungul secolelor, fac tot ce pot ca sa-l alunge. Cu atatia dusmani in jur, Xiaotong are neaparata nevoie de un bodyguard. Si de un prieten. Spre norocul lui, face cunostinta cu George, un biet soricel din Turnul Londrei, care il va ocroti pe dragon cum va sti el mai bine, incredintand misiunea urmasilor sai, tocmai pana la George al CCCLXXXVIII-lea. Fragment din volumul "Dragoni pe cerul Londrei" de Arabella McIntyre-Brown: „The white dragons weren't as stupid as they looked. They were back the next day, not believing black Brannoc's boast that Xiaolong was dead. He and the new George were having a midnight stroll along the strand at low tide, the dirty old river lapping at the dragon's feet, George perched on Xiaolong's scaly eyebrow. The dragon was now very good at his shimmering disguise, taking on the colour of the ever-changing background as he ambled. No-one noticed. As they reached the old Roman wall, the air was shattered by a flurry of wingbeats and the ground shook as the whole gang of pale dragons landed on the damp shore all around Xiaolong. They surrounded him, pushing and shoving at him, snarling and snorting with short bursts of flame. Xiaolong stood still and pushed back against the whites. They took a step back and stood in a tight circle, some with their feet in the water, and glared at him. George got that icy feeling down his spine when they all spoke at once. Dragonii cei albi nu erau chiar asa de nerozi cum s-ar fi zis. A doua zi au si fost inapoi, nedandu-i crezare smolitului Brannoc, care se falise ca Xiaolong ar fi fost rapus. Xiaolong si noul George se plimbau in miez de noapte pe malul Tamisei la vremea refluxului, laturile batranului rau plescaind la picioarele dragonului. George statea cocotat pe o spranceana solzoasa de-a lui Xiaolong. De-acum, dragonul se pricepea de minune sa-si preschimbe infatisarea stralucitoare, luand culoarea peisajului pe care-l strabatea. Asa ca nimanui nu-i sarea in ochi. Cand au ajuns la vechiul zid roman, o puzderie de batai de aripi au strapuns vazduhul, iar pamantul s-a cutremurat de indata ce toata ceata de dragoni spalaciti a coborat din zbor pe malul mocirlos, de jur-imprejurul lui Xiaolong. L-au impresurat, impingandu-l imbrancindu-l, maraind si horcaind si pufnind flacari. Xiaolong a ramas potolit, tinandu-le piept dragonilor albi. Ei au facut un pas inapoi, ramanand totusi intr-un cerc strans, unii dintre ei cu labele in apa, si l-au tintuit din priviri. Cand se pornira cei noua sa glasuiasca laolalta, George a simtit cum il trec toate racorile.”