Acceptarea lui Hristos ca ?Domn si Stapan al vietii noastre? are o importanta deosebita pentru noi toti, insa mai ales pentru cei care, avand tendinta de autonomie si autoidolatrizare, de multe ori separa viata lor de Dumnezeu, se izoleaza si se indeparteaza de El, lucru ce arata ca, de fapt, nu-L recunosc pe Hristos ca ?Domn si Stapan al vietii lor?. Este adevarat ca omul, avand inclinatia spre pacat, indrazneste in viata lui cotidiana sa se autoproclame dumnezeu, pentru a avea astfel posibilitatea sa le cunoasca pe toate si sa guste din toate roadele, fara retineri si piedici morale, de vreme ce ?fara Dumnezeu toate sunt ingaduite?. Astfel, Il alunga pe Dumnezeu din viata lui pentru a trai liber, pentru a se desfata in placeri, pentru a se bucura de confortul lumii si a trai raiul simturilor, care insa este mincinos, iluzoriu si utopic. Pentru ca nu poate exista Rai fara Hristos, fara sa-L asezam pe Acela ?Domn si Stapan al vietii noastre?.
Cuprins
Prolog
Viata Sfantului Efrem Sirul
Pregatirea pentru Postul Mare
Doamne si Stapanul vietii mele
Duhul trandaviei? nu mi-l da mie
Duhul grijii de multe? nu mi-l da mie
Duhul iubirii de stapanire? nu mi-l da mie
Duhul grairii in desert? nu mi-l da mie
Duhul curatiei? daruieste-l mie, slugii Tale
Duhul gandului smerit? daruieste-l mie, slugii Tale
Duhul rabdarii? daruieste-l mie, slugii Tale
Duhul dragostei? daruieste-l mie, slugii Tale
Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu
Ca binecuvantat esti in vecii vecilor
Bibliografie
Fragment din cartea "Doamne si Stapanul vietii mele..." de Macarie Episcop de Hristoupolis
"Ca si in cazul fariseului, asa si Fiul risipitor, se razvrateste in chip diavolesc, nu pentru ca s-a hotarat sa traiasca ?in risipire", ci pentru ca l-a scos pe aproapele din viata lui. Si atunci cand omul il scoate pe aproapele din viata lui, are doua optiuni: fie va trai in chip fariseic, fie in risipire. Fiul risipitor i-a spus tatalui sau: ?Ca persoana nu ai nici o insemnatate pentru mine. Imi esti ca o piedica. Singurul lucru important este ceea ce pot sa iau de la tine. Si, pentru a putea lua, va trebui sa renunti chiar si la existenta ta. Trebuie sa accepti sa nu existi. Asadar esenta lucrului este ca il excludem pe celalalt, il scoatem din viata noastra, tocmai fiindca nu inseamna nimic pentru noi. Nu ne este necesar. Atunci se intampla urmatorul paradox: omul ramane singur, isi pierde bogatiile si bunatatile lui. Isi pierde bogatiile nu in sensul absolut al pierderii bunatatilor ma-teriale, ci in sensul nevredniciei si plictiselii. Atunci cand il scoatem pe aproapele din viata noastra, e ca si cand ne-am pierde motivul existentei si orientarea. Vine plictiseala. Omul se izoleaza. Devine sarac in bogatia sa. Si asta e cel mai rau. Toate se pierd, fiindca de fapt noi le-am alungat. Atunci, in acest punct al saracirii absolute, ar fi o mare binecuvantare a vietii noastre sa gandim cum a gandit si Fiul risipitor: ?Le-am pierdut pe toate, dar exista tatal meu. Exista cineva care ma asteapta. Exista cineva pe care-l pot chema in viata mea, pentru ca ma primeste si ma iubeste". Viata noastra nu se afla niciodata in impas, fiindca exista Dumnezeu. Este Dumnezeul cel viu Care ne asteapta. Cand toate vor pieri si toate vor disparea: oameni, prieteni, parinti duhovnicesti, cand va exista singuratate lotala, atunci vom constientiza ca ne-a ramas doar Dumnezeu, cu Care ne aflam fata in fata."
Cărți,multe cărți.
