Această carte recuperează din catagrafiile, condicile ecleziastice, actele cancelariilor domneşti şi actele de procedură ale tribunalelor din prima jumătate a secolului al XIX-lea istoria dureroasă şi discretă a femeilor muntene. De neam ales, ţărănci sau femei pripăşite la oraş, româncele se confruntă cu normele create şi impuse de bărbaţi. In faţa autorităţilor laice şi bisericeşti, când se despart de soţii cu care trăiesc rău, când se lasă răpite de iubiţii pe care familiile lor nu-i acceptă, când sunt judecate pentru infanticid, pentru adulter, pentru furtişaguri mărunte, pentru vrăjitorie sau pentru prostituţie, trebuie să se arate umile. Păcatele pe care le săvârşesc reprezintă nu doar nelegiuiri sau rătăciri omeneşti, ci şi o pată adusă onoarei bărbaţilor care le au sub oblăduire: taţi, fraţi, soţi. De aceea, pedepsele pe care le primesc nu sunt din cale-afară de aspre, dar sunt infamante: însemnarea la nas sau plimbarea şi bătaia în public. Aceste „deznădăjduite muieri“ vor scăpa de obligaţia respectabilităţii doar odată cu apariţia legislaţiei moderne, odată cu emanciparea profesională sau făcând pasul fără întoarcere în lumea prostituţiei. Dar până atunci, de cele mai multe ori, în jalbele lor îşi spun „ticăloasa de mine“, o expresie care cuprinde slăbiciunea genului lor, neputinţa şi asumarea răului pe care bărbatul îl vede în ele.
Cărți,multe cărți.
