Destramarea Curcubeului

Am putea spune oare ca Newton a „destramat curcubeul”, reducandu-l la culorile sale prismatice, dupa cum sustinea Keats? Cu alte cuvinte, a sfaramat el frumusetea? Departe de asa ceva, afirma renumitul om de stiinta Richard Dawkins; „destramarea” prilejuita de cercetarea lui Newton este cheia unei mari parti a astronomiei si a minunatei poezii a cosmologiei moderne. Misterele nu isi pierd poezia pentru ca sunt rezolvate: solutia este de multe ori mai frumoasa decat enigma, descoperind mistere si mai adanci. Folosindu-se de proza expresiva, patrunzatoare si atragatoare ce i-a dat renumele de care se bucura, Dawkins discuta cele mai importante si mai graitoare subiecte din stiinta moderna, de la astronomie si genetica la limbaj si realitatea virtuala, combinandu-le intr-o afirmare si o recunoastere fara precedent a aplecarii umane catre descoperire si mirare. Richard Dawkins a fost menit sa scrie aceasta carte: o stralucita evaluare a naturii (si a denaturarii) stiintei, un tribut adresat stiintei nu pentru ca este folositoare, ci pentru ca este inaltatoare. Fragment din volum: “”In aer”, in limba engleza contemporana, inseamna „la radio". Dar undele radio nu au nimic de-a face cu aerul; mai degraba le-am putea considera unde luminoase invizibile cu lungime de unda lunga. Cand spunem unde de aer ne putem referi in mod rational doar la un singur lucru, si acesta este sunetul. Acest capitol este despre sunet si alte unde lente si despre modul in care si acestea pot fi „destramate" precum curcubeul. Undele sonore calatoresc aproximativ de un milion de ori mai lent decat lumina (sau undele radio), nu mult mai repede decat un Boeing 747 si mai lent decat un Concorde. Spre deosebire de lumina si alte radiatii electromagnetice, care se propaga cel mai bine prin vid, undele sonore se deplaseaza numai printr-un mediu material, cum ar fi aerul sau apa. Acestea sunt unde de compresie si rarefiere (ingrosarea si subtierea) mediului. In aer, aceasta inseamna valuri de crestere si apoi descrestere a presiunii barometrice locale. Urechile noastre sunt mici barometre capabile sa urmareasca modificari ritmice de mare viteza ale presiunii. Urechile insectelor functioneaza in cu totul alt mod. Ca sa intelegem diferenta, avem nevoie de o mica digresiune, pentru a examina ce este de fapt presiunea. Simtim presiune la suprafata pielii, ca un fel de apasare elastica, de exemplu, atunci cand astupam cu mana valva unei pompe de bicicleta. De fapt, presiunea este bombardamentul insumat al miilor de molecule de aer, invartindu-se in directii aleatorii (spre deosebire de vant, caz in care moleculele circula predominant intr-o anumita directie). Daca ridici palma in calea unui vant puternic, simti echivalentul presiunii — un bombardament de molecule. Moleculele dintr-un spatiu inchis, sa zicem, interiorul unei anvelope de bicicleta bine umflata, apasa spre exterior peretii anvelopei cu o forta proportionala cu numarul de molecule din anvelopa si temperatura prezenta."