Imi aduc aminte, acum vorbind de dragoste, ca, la un moment dat, l-am intrebat pe parintele Staniloaie ce este existenta si el mi-a spus ca existenta este persoana, iubirea si nemurirea. Si de atunci m-am gandit de multe ori la povestea asta si m-am gandit ca parintele vorbeste de persoana, nu de omenire. Vorbeste de o persoana, fiindca existenta este o chestie individuala.
Deci, dragostea nu poate fi definita global, ea este o poveste individuala si este aventura individuala a fiecaruia. Iubirea, pentru ca spunea parintele: ?iubirea e motorul?, iata o alta definitie pentru dragoste si iubire, motorul a tot ce exista pe pamant... si nemurirea, intr-o chestie simpla, si anume ca orice iubesti ai vrea sa dainuie la nesfarsit. Erau cuvinte simple ale parintelui Staniloaie, dar erau profunde tocmai pentru ca ele devin, daca nu le definesti bine, metafizice, pentru ca depasesc imediat paradoxul intelegerii.
Adica eu am incercat cu parintele sa le definim, dar ele sunt mult mai grave si mult mai profunde. Daca te gandesti foarte bine de ce nu omenirea si de ce persoana, pentru ca fiecare om are aventura lui cu dragostea, are aventura lui cu iubirea, are aventura lui cu nemurirea. Deci, existenta este o aventura a fiecarei persoane. A, in momentul in care vorbesti de existenta, in general, este cu totul altceva, nici nu stiu daca o poti defini.
Cărți,multe cărți.
