Depasirea anxietatii

Anxietatea e o stare sufleteasca, pe care o cunoaste, practic, oricine. Ea ne poate afecta atunci cand asteptam vesti despre cei apropiati, in situatii de incertitudine, in timpul incercarilor si, mai ales, in perioade de schimbari radicale ce pot surveni in viata noastra. Spre deosebire de frica, anxietatea nu este teama de ceva concret, ci asteptarea a ceva infricosator, nedefinit, stare de mahnire si neliniste profunda, legate de presimtirea unui pericol cu neputinta de ocolit, a unei nenorociri viitoare, insa lipsite de claritate. De ce anxietatea devine atat de manifesta tocmai in vremea noastra, cand capata o larga raspandire conceptia ca plinatatea vietii este legata de un nivel inalt al consumului si se declara ca omul e ceea ce consuma – inclusiv distractii, odihna, calatorii? Ceea ce se ignora este ca pe langa cauzele psihologice ea e determinata si de cauze duhovnicesti, legate de perturbarea dialogului launtric al omului cu sine insusi, al carei rezultat este pierderea adevaratului sens al vietii, secatuirea, dominatia nazuintei spre bunurile materiale, spre succesul exterior si, in consecinta, pierderea armoniei si pacii sufletesti. In aceasta carte se discuta nu numai despre componenta psihologica a anxietatii, ci si despre dimensiunea ei duhovniceasca, despre faptul ca izbavirea de anxietate – sau, cel putin, di­minuarea acesteia – este imposibila fara eforturile noastre personale de a ne rezolva conflictele interioare de profunzime, de a ne regasi si recupera sentimentul religios si statutul de fiinte care vietuiesc in Hristos. Fragment din volum: „Valoarea libertatii, a liberei alegeri, este subliniata in psihologia existentialist-umanista. Alegerea lipsita de libertate — adica alegerea facuta de om sub imperiul lui „trebuie", al normelor morale exterioare sau cea determinata de anxietate — nu duce la cresterea personalitatii. Liberul arbitru al omului, libera alegere a unor noi cai si posibilitati — adica alegerea in concordanta cu nazuintele launtrice — este considerata indispensabila pentru cresterea personalitatii. Este evidentiat faptul ca nu este totdeauna usor de facut asta si ca realizarea noilor posibilitati il ingrijoreaza pe om, contine o anumita provocare adresata lui, ii cere sa-si incordeze fortele si prezinta riscul esecului. Omul se poate teme nu numai de esec, ci si de succes, oricat de paradoxal ar suna aceasta: il poate speria insasi posibilitatea de a putea, de a fi in stare. Totusi, daca el alege securitatea, tihna, si fuge de anxietate, cresterea personalitatii lui e stopata. Evitarea anxietatii, refuzul omului de a trece prin ea, semnifica refuzul dezvoltarii. Un astfel de tip uman este portretizat de Goncearov prin eroul sau Oblomov: „Daca pe chip i se lasa din suflet vreun nor de grija, privirea i se incetosa, fruntea i se incretea, incepea jocul indoielilor, intristarii, fricii, dar rareori aceasta ingrijorare incremenea in forma unei idei clare, si mai rar se transforma in intentie. Toata ingrijorarea era rezolvata printr-un oftat si amortea in apatie ori somnolenta." Dupa spusele psihologilor umanisti, pentru continuarea cresterii personalitatii trebuie sa nu evitam incordarile, ci sa acceptam anxietatea legata de teama incertitudinii si s-o strabatem. „Trairea anxietatii", spune R. May, „arata ca exista o noua posibilitate de existenta; un anumit potential poate fi realizat, dar e amenintat de nefiinta”. Pentru infaptuirea cresterii personalitatii, omul trebuie sa aleaga noi posibilitati. In atare caz, daca omul strabate necunoscutul, infaptuind libera alegere a cresterii personalitatii sale, anxietatea trebuie sa se micsoreze.”