?Adrian Paunescu scrie proza cu degetele arse de miracolul poeziei, si de aici succesul tulburator, succes care, in loc sa mantuie, inspaiminta, obliga si rataceste. Poet al fluientelor de liliac in garle de piatra rara, al brumelor de bronz, al caderii in ranile dorului si in hohote de chihlimbar, grav despicat de neiertare si de razvratire, Adrian Paunescu intra intre hotarele prozei prin vijelia reportajului. El nu se strecoara sub cer, ci taraste cerul dupa el si putin ii pasa daca lumea il aplauda sau il injura, el vrea sa rastoarne si sa cladeasca si n-are timp sa capieze stind intr-un picior, viata e scurta si daca nu vrea sa se indrepte prin cantec (si nu vrea), trebuie rezidita din mers si invatata sa cante. Reportajul lui Paunescu e inainte de toate unul de atitudine, adevarul sare din pagina ca miezul dintr-o ceapa zdrobita cu pumnul (si ustura si-i bun si starneste lacomie), fulgerul, aparent liric si aparent hranit de curcubeie, e un arc al indoielii, un carlig veninos umbland prin crapaturile pamantului, strigatul doare, suspinul are ghimpi in crestet, gerul frige, apasarea ingheata. Durabila forta a reporterului Adrian Paunescu vine de acolo ca el n-are chef, in nicio pagina, sa fie rau de baut in sapte linguri, ci numai fluviu azvarlindu-se in Mare, cu toate aluviunile si razboaiele sufletului.? - Fanus Neagu
Cărți,multe cărți.
