De ce postim. Sau eliberarea de noi insine

Extras din Prolog. Carticica de fata se vrea a fi o provocare in legatura cu postul. Am ajuns la concluzia ca trebuie sa revenim asupra unor subiecte centrale din credinta si viata noastra crestineasca pentru a ne improspata respectivele subiecte, afectate uneori de inevitabila rutina, alteori de nepasarea oamenilor. Postul mi se pare a fi unul din aceste subiecte. Am plecat de la o emisiune radio la care am fost invitat la o discutie despre post. Transcriptul acelei emisiuni poate constitui uvertura unui mic discurs despre post intr-o cheie vie, realista, personala, deschisa, libera, cuprinzatoare, motivanta. Am adaugat o serie de texte ale Parintilor Bisericii despre post, cu scurte comentarii care sa sublinieze anumite aspecte, sa explice pe alocuri lucrurile, sa faciliteze accesul cititorului contemporan la aceste texte vechi. Accentul cade pe motivarea postului. De aici si intrebarea: De ce postim? Completarea titlului, Eliberarea de tine insuti, este raspunsul la intrebare. Postim pentru a ne recastiga libertatea, eliberandu-ne de propriile limite, slabiciuni, impulsuri, patimi. Postim pentru a ne pastra sau creste libertatea si odata cu ea capacitatea de a iubi. Postul este un exercitiu de stapanire de sine. Stapanirea de sine este premisa si expresia libertatii. Omul se lasa prins in capcana satisfacerii fara masura a nevoilor si a placerilor sale, devenind slujitorul sau robul acestora. infranarea este cheia stapanirii de sine si a libertatii. Desfranarea, in sensul larg, este directia inversa. Asezat pe aceasta directie, in loc sa-si stapaneasca nevoile, si le multiplica, devenind din ce in ce mai dependent de ele si traind numai sa si le satisfaca. Postul tine de firea umana insasi, este un dat initial. "Animalele nu pot sa posteasca, ele sunt conduse de instincte, scrie un mare teolog contemporan. Numai omul poate sa se infraneze si sa posteasca. Prin abtinerea de bunavoie de la mancare isi controleaza instinctele sale, isi regleaza relatiile sale cu lumea si isi activeaza puterea stapanitoare in aceasta. Depaseste presiunea legilor firii si se misca in libertatea duhului. Lipsirea de bunavoie de bunurile perisabile usureaza urmarea «vietuirii celei nestricacioase» si hraneste dorul dupa imparatia lui Dumnezeu."