Cu multa vreme in urma, am cunoscut-o pe Domnisoara Poimaine pe cand era mica si i-am fost alaturi cand s-a jucat prima oara cu Timpul. Povestea nu s-a sfarsit prea bine atunci pentru ea, caci unchiul ei, Tempus Intaiul, a prins-o si-a alungat-o departe, la marginea regatului sau. Pe o insula in mijlocul vartejurilor temporale, departe de familie si prieteni, avand drept companie doar muzica, Domnisoara Poimaine a crescut si-a devenit adolescenta. Asa am regasit-o, mai tarziu. Aproape sa n-o recunosc cu parul violet, un tatuaj pe umar, haine asimetrice si spirit rebel. Mi-a spus ca are planuri si visuri mari. Mi-a promis treceri ametitoare prin trecut si viitor, daca o insotesc in noua ei calatorie. N-am putut sa spun nu si asa m-am nimerit intr-o aventura cu pirati si umbre, cu vrajitoare si muzicanti, cu dictaturi sumbre si povesti de dragoste emotionante.
Cărți,multe cărți.
