Credinciosi legamantului

Obiectivul acestei lucrari este readucerea cartii Estera in atentia mediului teologic romanesc, precum si in atentia celui bisericesc, in incercarea de a repara nedreptatea facuta acestei carti care a ajuns sa ocupe un nemeritat loc marginal atat in cercetare, cat si in viata ecleziala. Pentru a atinge acest deziderat, autorul da la o parte prejudecatile cu care este privita de obicei cartea, cautand in schimb sa identifice si sa articuleze mesajul ei teologic, insa fara a neglija contextul istoric din care a izvorat si specificul ei literar. Lucrarea are la baza premisa ca intelesul teologic al cartii Estera iese la iveala in urma analizei simultane a contextului istoric al cartii si a celui literar si ca, din acest motiv, o interpretare care omite oricare dintre aceste doua dimensiuni este asimetrica si poate conduce la concluzii gresite. Prin comparatie cu celelalte carti canonice ale Vechiului Testament, cartea Estera, in versiunea sa ebraica, are un profil teologic aparte, care tine de omiterea numelui lui Dumnezeu si de absenta celor mai importante elemente cu caracter religios mentionate in alte scrieri ale Vechiului Testament, cu exceptia postului. Mai mult, cartii Estera i se atribuie uneori un aparent caracter nationalist, chiar sovin, si promovarea unei ostilitati fatise fata de neamuri. Un alt element specific cartii este sarbatoarea Purimului, care nu doar ca lipseste din sarbatorile poruncite in Lege, ci pare sa fie celebrarea unei victorii a evreilor impotriva dusmanilor lor, victorie obtinuta cu pretul sacrificarii multor vieti omenesti. Luand in considerare aceste aspecte, sulul Esterei, cum este cunoscuta cartea in mediul ebraic, ar putea aparea ca avand caracter eminamente secular. Scopul autorului cartii Estera a fost acela de a transmite evreilor din diaspora atat o chemare, cat si un avertisment, indemnandu-i sa redescopere (sau sa-si redefineasca) propria identitate in lumina Legamantului lui Dumnezeu – astfel poporul evreu devine cu adevarat poporul lui Dumnezeu, un neam diferit si separat de celelalte popoare. Asadar, in mod practic, evreii din diaspora persana sunt indemnati sa-si asume statutul de evrei, imlinindu‑si vocatia conform Legamantului lui Dumnezeu, fara sa se ascunda, fiindca in diaspora Legamantul a ramas unica lor sursa de identitate. Cu toate ca o asemenea situatie ar provoca, bineinteles, ostilitatea celor din jur, tainuirea propriei identitati si adoptarea unui mod de viata „secular“ prin asimilare culturala si conformare la obiceiurile zonei le‑ar aduce mai multe necazuri, care ar putea culmina, la un moment dat, cu anihilarea lor ca natiune. Ca atare, asumarea in mod deschis a propriei lor identitati etnice, in lumina Legamantului lui Dumnezeu, si dovedirea acestui fapt prin intermediul unor actiuni concrete le va asigura evreilor supra­vietuirea, atat la nivel individual, cat si din punct de vedere national. Acestor considerente ar trebui sa le adaugam si faptul ca, in planul tainic al lui Dumnezeu, ostilitatea diasporei este pur si simplu un mijloc prin care evreii din afara granitelor Israelului sunt constransi sa se redescopere pe ei insisi ca popor al lui Dumnezeu si sa traiasca conform Legamantului Sau.