Bunica Alba

Aparuta in a treia editie, la editura Carminis, pe hartie ca matasea, cu ilustratiile in culori pastelate ale Mihaelei Dinu-Pitigoi, Bunica Alba a fost editata prima data in 1986, la editura Ion Creanga, intr-o vreme in care povestile ne tineau de frig si de foame si potoleau nevoia de miracol in vietile noastre, atat de cenusii pe-atunci. Chiar scriitoarea marturiseste, in prefata cartii: Bunica Alba a aparut intr-un an in care bisericile si satele romanesti cadeau distruse de buldozere. Intr-un an in care bunicile se randuiau de cu noapte la cate o coada, pe scaunele anume asezate prin preajma ? alimentarelor cu vitrinele inghetate de ger, ca sa poata aduce acasa cate ceva de mancare nepoteilor care dardaiau sub plapumi, prin blocurile lasate fara caldura. Intr-un an in care doar credinta in Dumnezeu ne ingaduia sa speram intr-o viata mai buna.? Bunica Alba este chiar mama scriitoarei, de la care Silvia a mostenit dragostea si harul de a imagina povesti. Internata pentru o aprindere de plamani la un spital, pe la inceputul anilor '80, mama Silviei si-a petrecut Craciunul adunandu-i in jurul ei pe toti copiii abandonati in spital, ca sa le spuna povesti. Iar cand a plecat acasa, insanatosita, ea a fost condusa pe culoarele lungi si inguste ale spitalului de doua infirmiere cu ochii lucind in lacrimi si de sapte copii mici, care se agatasera de poalele paltonului, pentru ca ea, Bunica Alba, sa nu mai plece de langa ei si sa ramana iarasi singuri. Si pentru ca in aceasta carte se afla povesti care s-au nascut din intamplari adevarate, ca si cea de mai sus, Silvia a inscris intr-o caseta, la sfarsitul fiecareia, si ? Izvorul povestii? . Unele dintre aceste marturisiri sunt de-a dreptul induiosatoare: ? Catelul Costica a existat cu adevarat. Si Oficiul Postal pe care el il pazea a existat candva, intr-o casa boiereasca, distrusa de buldozere, odata cu strada aflata pe langa biserica Sf. Vineri.? Ori: ? Am scris povestea asta cu gandul la ideea de Sacrificiu si la sentimentul de Recunostinta!? . Ori: ? ...Am scris povestea asta intr-o iarna urata, cu ger uscat. Mama mea, Bunica Alba, ma parasise intr-o noapte de aprilie rece, lasandu-ma singura pe lume, desi langa mine mai era o parte din familia mea. Atunci m-a cuprins, ca o boala trainica, teama de singuratate. Si dorul dupa copilaria mea? .