Primul om care s-a preocupat de biodiversitate a fost biblicul Noe, căci el a încărcat câte o pereche din animalele de pe pământ salvându-le de la mortalul potop. Incontestabil, că el a fost primul ecologist al lumii. De atunci viaţa pe Pământ, s-a dezvoltat şi s-a diversificat după legi proprii impuse de convieţuirea unui număr tot mai mare de specii şi indivizi, obligaţi să trăiască pe suprafeţe propice fiziologiei fiecăruia, limitate ca suprafaţă, deoarece Pământul nu este extensibil. Lupta pentru existenţă şi modificările condiţiilor de mediu (de biotop cum spunem acum) a dus la stabilirea unui echilibrul între numărul de specii şi de indivizi, ce ocupă un biotop constituindu-se unităţi de viaţă (biocenoze cum le numim astăzi). Evident, nimic nu a fost imuabil, în cadrul acestor biocenoze având loc în continuu modificări de număr, au dispărut specii, au apărut altele, viaţa, marele miracol al Creaţiunii triumfând totdeauna. Aceasta până la dezvoltarea unei specii beneficiară de un dar unic, cel al raţiunii, cu care a ajuns să domine lumea. Este Omul înarmat cu mijloacele pe care singur şi le-a făurit, el a început să ia din natură tot ce i-a fost necesar, nu doar pentru supravieţuire, ci chiar pentru o super-vieţuire, adică o îmbunătăţire continuă a condiţiilor de viaţă. Pentru aceasta, el a luat tot mai mult din natură, ceea ce a dus la dezechilibre în cadrul biocenozelor, la dispariţia unor specii şi chiar la distragerea mediului fizic, al biotopurilor. Pentru prevenirea unor astfel de distrugeri a apărut preocuparea de conservare a naturii, cum există ea acum. De la acţiuni ale unor grupări de amatori şi oameni de ştiinţă, ea a devenit o problemă a conducerii statelor, apoi a organismelor internaţionale (ONU, UNESCO, UE, CE). Au fost emise legi naţionale şi supranaţionale, au fost create organisme speciale şi ocrotirea naturii a devenit o chestiune de primă importanţă. Problema cea mai acută a fost de a salva de la dispariţie specii de plante şi animale rare şi periclitate, dispariţia lor putând periclita însăşi viitorul omenirii. A fost de aceea reluată ideea lui Noe, de a salva biodiversitatea şi asigurarea perpetuării vieţuitoarelor prin adăpostirea lor în locuri sigure. Acestea sunt astăzi parcurile naţionale şi rezervaţiile naturale. Evoluţia ideii de ocrotire a naturii şi modul de constituire a parcurilor şi rezervaţiilor, fac obiectul cărţii de faţă. Sunt prezentate numeroase exemple, etapele de parcurs pentru constituirea lor, legislaţia naţională aferentă şi a Uniunii Europene, la care trebuie să ne aliniem, precum şi lista obiectelor naturale, ale ariilor ocrotite şi a vieţuitoarelor (plante şi animale) de la noi, care sunt ocrotite printr-o legislaţie adecvată. De asemenea, se dă o descriere sumară a celor 30 de parcuri, de diferite categorii, de la noi din ţară precum şi a 12 Rezervaţii naturale importante, necuprinse în parcuri. Cartea se adresează biologilor, geografilor, studenţilor, celor ce au activitatea profesională legată de natură (silvicultori, fermieri, cadrastrişti), şi tuturor iubitorilor de natură, turişti şi ONG-işti de mediu, precum şi celor ce fac legile şi parlamentarilor care le dau legitimitate.
Cărți,multe cărți.
